sisteme fotovoltaice

Proprietarii de case din România vor putea beneficia, începând cu anul 2024, de vouchere în valoare de 25.000 lei pentru a-și instala sisteme fotovoltaice off-grid cu o putere de minimum 3 kW, precum și de vouchere în valoare de 25.000 lei pentru achiziționarea de unități de stocare cu o putere minimă de 5 kWh, conform unei măsuri prevăzute în forma revizuită a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie Economica.net.

Denumit „Utilizarea clădirilor rezidenţiale pentru accelerarea implementării energiei din surse regenerabile”, programul are o alocare indicativă de 608,7 milioane de euro. Măsura este complementară cu programul Casa Verde Fotovoltaice, coordonat de către Administrația Fondului de Mediu (AFM), care gestionează o schemă prin care cei care doresc să-și monteze panouri solare primesc o finanțare de 20.000 de lei.

„Având în vedere un criteriu minim de generare, în care un sistem fotovoltaic cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW/locuință este instalat pe acoperișurile clădirilor rezidențiale ale persoanelor fizice este important să se ofere potențialilor beneficiari posibilitatea de a achiziționa o baterie de stocare. Această investiție are ca scop să permită gospodăriilor să-și maximizeze utilizarea energiei solare și să atingă o autonomie semnificativă în ceea ce privește necesarul de energie electrică”, arată documentul.

Perioada de formulare a Ghidului solicitantului, publicitatea măsurii și pregătirea apelului de proiecte are ca perioadă intervalul octombrie 2023-decembrie 2023. Derularea apelului de proiecte, inclusiv contractarea proiectelor ar trebui să se facă între ianuarie 2024 și mai 2024, iar implementarea efectivă a investiției între iunie 2024 și decembrie 2025.

Foto: FreePik.com

Categorii:

2 Comentarii

    • Bună ziua! O să primiți pe e-mail indicații cu privire la obținerea unei oferte pentru instalarea unui sistem fotovoltaic Off-Grid. O zi frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SolarGEn Bacău

Pentru a fi la curent cu noutățile SolarGEn Bacău, vă recomandăm să ne dați follow/urmărire!


This will close in 30 seconds

Deschide chat-ul!
Aveți nevoie de ajutor?
WhatsApp Chat
Bună ziua!
Vă putem ajuta?
Vă răspundem de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.30!